București, 16 iunie, 2022- Săptămâna trecută a avut loc întâlnirea conducerii Institutului de Studii Financiare cu reprezentanții asociațiilor profesionale din piețele financiare nebancare, membre ISF. Cu acest prilej au fost prezentate rezultatele obținute pe parcursul anului 2021, ample proiecte și evenimente de educație financiară, o dezvoltare semnificativă a portofoliului de programe de formare și aceeași atenție sporită acordată procesului de examinare. Așa arată, pe scurt, activitatea Institutului de Studii Financiare în anul 2021. Cu toate că a fost un an plin de provocări, efectele pandemiei simțindu-se puternic în numeroase zone ale economiei, inclusiv în domeniul educației, ISF a găsit soluții să-și continue proiectele și chiar a reușit să le extindă. Astfel, s-a respectat tot planul de acțiuni pentru anul 2021, acesta reprezentând o parte însemnată din strategia aprobată pentru perioada 2021-2023.
Astfel, anul trecut, ISF a continuat organizarea şi desfășurarea unor evenimente de educație financiară cu tradiție şi a inițiat noi proiecte destinate atragerii studenților, viitori consumatori de servicii financiare şi potențiali practicieni către piețele financiare nebancare. Un exemplu cunoscut în mediul universitar este SmartFIN@ISF, o serie de seminare de perfecționare vocațională realizate de ISF în parteneriat cu 19 universități din România. Anul trecut, la acestea au participat peste 4.100 de studenți la nivel național. Tot în cadrul acestui proiect, cu sprijinul universităților partenere, ISF a organizat Concursul Idei de Viitor, concurs dedicat studenților, care a urmărit identificarea unor noi modalități de promovare a educației financiare. Pentru cele mai bune trei materiale propuse în concurs s-au acordat trei premii în valoare a câte 2400 lei fiecare. Acestea au fost prezentate în cadrul conferinței online “Idei de Viitor pentru tinerele generații”, eveniment în cadrul căruia profesioniști din piața financiară nebancară și din ISF, împreună cu profesori și studenți, au dezbătut soluții pentru susținerea demersurilor de educație financiară în rândul generației Y. ISF a încurajat cercetarea și inovația în mediul universitar organizând dezbateri și oferind premii studenților, în urma participării la Sesiunile de comunicări științifice. Mai mult, în data de 28 octombrie 2021, Institutul de Studii Financiare a organizat Dezbaterea “Cercetarea științifică în domeniul financiar. Provocări şi soluții" – un demers științific adresat celor preocupați de dezvoltarea activității de cercetare în piețele financiare. Printre participanți s-au numărat Ministrul Educației, Președintele A.S.F., rectori ai Universităților din România precum și parteneri ai ISF.
Programe gândite pentru profesorii care își doresc schimbarea
Pentru profesorii din învățământul preuniversitar a fost continuat programul Start2Teach, care are ca obiectiv însușirea de cunoștințe şi abilităţi de predare și evaluare pentru disciplina Educație financiar-economică. Anul trecut, au fost organizate 23 de sesiuni de formare a cadrelor didactice, la care au participat circa 980 de cadre didactice. Cadrele didactice ce predau la clasa a VIII-a au acces și la Programul de formare a personalului didactic din învățământul preuniversitar în domeniul financiar nebancar - FinTTT, un program acreditat de Ministerul Educației și adresat doar celor care predau sau urmează să predea Educația Economico - Financiară în învățământul gimnazial. Până la finalul lunii decembrie 2021 , în cadrul programului, au fost organizate șapte grupe de participanți, întrunind un număr de 229 cadre didactice înscrise.
Dezbaterea, instrument pentru învățare și dezvoltare
Institutul de Studii Financiare a organizat sau a fost partener la numeroase conferințe de specialitate. Printre acestea se numără Conferința Quo Vadis 2021!, adresată în special reprezentanților tuturor jucătorilor din piața de asigurări. Concluzia evenimentului organizat de ISF în colaborare cu trustul de presă DC Media Group a fost că accelerarea procesului de digitalizare este obligatorie pentru industria asigurărilor, mai ales în noul context generat de pandemia COVID-19. În data de 11 martie 2021, ISF a organizat, în sistem online, Conferința Europeană a Serviciilor Financiare ECFS2021 Provocările noului deceniu în sectorul serviciilor financiare, ediția a V-a. Evenimentul a inclus o sesiune plenară, două dezbateri și 6 paneluri științifice, având 57 de intervenții.
Anul trecut, în colaborare cu trustul de presă Gândul, ISF a organizat și Conferința Smart Investment – Piața de Capital din România – Nivelul următor. Conferința a fost ținută în mediul online și a adus în discuție tendințele și mecanismele pieței de capital din România din anul 2021. Tot în sistem online, a avut loc în data de 5 octombrie 2021, conferința Ziua Internațională a Educației - în domeniul financiar la care au participat reprezentanți ai ASF, ai mediului academic, UNSAR și ISF. Un ultim eveniment din calendarul anului a fost Conferința Internațională ISF 2021 – ediția a VII-a, Calitatea în serviciile financiare. Cum putem avea consumatori mai informați?. Acesta a avut loc în studioul TV al DIGI24 și a fost transmis live pe site-ul ISF și pe pagina de Facebook ISF. Pe lângă conferințele organizate în nume propriu, Institutul de Studii Financiare a participat prin reprezentanții săi la alte peste 20 de evenimente, dezbateri și interviuri.
Profesionalizarea piețelor financiare prin certificări ISF
Activitatea de certificare profesională organizată în cadrul ISF s-a desfășurat numai în sistem online, ca urmare a menținerii situației pandemice. Pe parcursul anului 2021 , un număr de 17.927 persoane au susținut examenul de absolvire în domeniul distribuției de asigurări, din care 13.454 (75,05%) pentru certificarea profesională inițială în vederea obținerii accesului de a profesa în acest domeniu. Anul trecut 37.669 distribuitori în asigurări și/sau reasigurări au depus dovezile privind parcurgerea celor 15 ore de pregătire profesională continuă ceea ce le permite să desfășoare activitatea de distribuție de asigurări în continuare. Rata de promovare la examenele de certificare în domeniul distribuției produselor de asigurare a fost de 79,17%. Pentru validarea continuă a competențelor în vederea menținerii dreptului de a profesa în domeniul constatării daunelor, din 578 de specialiști constatare daune care trebuiau să-și mențină certificarea prin absolvirea examenului de pregătire profesională continuă în anul 2021, doar 482 dintre aceștia au absolvit acest examen.
O foarte bună formare profesională, prioritate pentru ISF
Pe parcursul anului 2021, activitatea de dezvoltare a portofoliului de programe a ISF a continuat în mediul online, oferta de cursuri fiind, pentru cel de-al doilea an, adaptată situației generate de COVID-19. Toate programele aflate în portofoliu au fost transferate în mediul online: au fost organizate atât sesiuni de training online interactive sincron prin intermediul aplicației Zoom, dar și asincron pe platforma de e-learning a ISF.
În luna iunie a anului trecut, Institutul a organizat prima ediție a Școlii de Vară a pieței de capital, în format online şi a IV-a ediție a Școlii de Asigurări – evenimente care au dat posibilitatea participanților să obțină cunoștințe pertinente specifice activității lor.
Un capitol important din activitatea ISF îl constituie cercetarea. Aici, un instrument extrem de util îl reprezintă Revista de Studii Financiare (RSF), care publică lucrări ale unor profesioniști practicieni, autori din lumea științifică şi universitară, dar şi ale unor tineri cercetători. Pentru a oferi o mai mare rigoare și complexitate demersului, a fost completată componența Consiliului Științific al Revistei de Studii Financiare, prin includerea unor reprezentanți de marcă ai unor universități din țară, dar și din străinătate.
Indiferent de provocări, Institutul de Studii Financiare a dovedit că se poate adapta și este capabil să-și îndeplinească misiunea, având rezultate foarte bune. Aceste observații rămân actuale și pentru anul 2022. Cu toate că războiul din Ucraina lovește puternic piețele financiare și pandemia încă mai are efecte nefaste, ISF deja își depășește obiectivele.