10 October 2022

Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu vă invită în data de 25 octombrie 2022, ora 16:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.


Invitați speciali la sesiunea din 25 octombrie:

Conf.univ.dr. Laura Elly NAGHI, Doctor în domeniul Finanţe - Asigurări cu o experienţă de peste 20 ani în domeniul formării profesionale a adulţilor. A finalizat studii post-doctorale în cadrul ASE Bucureşti în domeniul asigurărilor. Are mai multe cărţi publicate în domeniul financiar, articole BDI şi participări la conferinţe internaţionale în mod frecvent. Trainer autorizat ANC, cu certificări internaţionale, a participat la  elaborarea de manuale de formare profesională specifice pieţelor financiare nebancare. Susţine prezentări în cadrul evenimentelor organizate în piaţa financiară, inclusiv proiecte de educaţie financiară în rândul elevilor (gimnaziu, liceu) si profesori preuniversitari.

Horia Gusta – Director la Departamentului Juridic in cadrul SAI Muntenia Invest SA din aprilie 2021, Director General al Certinvest Societate de Administrare a Investițiilor din anul 2010 pana in aprilie 2021. Prezent pe piața de capital din România din anul 2000, activand in urmatoarele domenii: administrarea Investitiilor, in calitate de Consilier Juridic, control intern si conducator al SAI Certinvest; intermediere financiara, prin functiile detinute (Consilier Juridic si Membru al Consiliului de Administrație) in cadrul Intercapital Invest; leasing, ca Senior Legal Advisor in cadrul International Leasing. Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Bucuresti. Din luna martie a anului 2022 deține și funcția de Președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri din România.

-