În conformitate cu prevederile art. 14 din Decretul Prezidențial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial numărul 212 din data de 16.03.2020, se menține valabilitatea documentelor, eliberate de autoritățile publice, care expiră pe perioada stării de urgență.
Pe cale de consecință, Institutul de Studii Financiare informează că certificatele de absolvire emise în numele persoanelor care activează în piața financiară nonbancară și a căror valabilitate expiră în perioada stării de urgență, își prelugesc valabilitatea până la încetarea acestei stări.
Solicitările pentru procesul de examinare, în cazul certificatelor care au expirat în perioada stării de urgență, se vor putea depune în termen de 15 zile de la data încheierii stării de urgență.