18 January 2023

Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară  în parteneriat cu Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vă invită în data de 2 februarie 2023, ora 11:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF și Laboratorul Academic. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.


Invitați speciali la sesiunea din 2 februarie:

Cătălin Câmpeanu – Director Adjunct al ISF. Licențiat în științe juridice având o diplomă de master în Psihologie Organizațională şi Managementul Resurselor Umane şi absolvent al programului de management public - Young Professional Scheme. Este specialist în resurse umane, cu o experiență de peste 20 de ani în dezvoltare personală şi formarea profesională a adulților, beneficiind inclusiv de experiența acumulată în cadrul EIPA, European Institute of Public Administration, a ocupat diverse poziții de management în domeniu, incluzând Director de Dezvoltare al Institutului National de Administrație, vicepreședinte al Comitetului Sectorial Activități Financiare, Bancare, de Asigurări și membru al boardului EFICERT, European Financial Certification.

Dan Alexandru Chitic este economist, absolvent al ASE București şi absolvent al unui Master în Management Financiar. Are o experienţă de peste 30 de ani în piaţa financiară, desfăşurându-şi activitatea atât în sistemul bancar cât şi în cel nebancar. Din anul 2017 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară ocupând funcţia de responsabil educaţie financiară. Pe parcursul activităţii a fost implicat în multe activităţi didactice şi a susţinut prezentări angajaţilor din entităţi nebancare, cadrelor didactice şi în cadrul mai multor Universităţi din România. De asemenea,  a susținut prelegeri în cadrul mai multor conferințe și seminare.

-