02 April 2020

Având în vedere situația de urgență, instituită prin Decretul Prezidențial nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial numărul 212 din data de 16.03.2020, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, la propunerea Institutului de Studii Financiare, a adoptat Decizia nr. 451/02.04.2020, prin care, se suspendă, până la data de 01.07.2020, plata taxei de examinare pentru pregătirea profesională inițială.

Prin această decizie, ASF și ISF doresc să sprijine piața de profil, prin asigurarea accesului,  unui număr cât mai mare de persoane în vederea obținerii certificării inițiale, certificare necesară desfășurării activității de distribuție de asigurări și/sau reasigurări.

Procesul de certificare profesională inițială se desfășoară online, în acest moment, iar candidații urmează a se înscrie la examinare pe baza documentelor precizate în Metodologia de certificare a distribuitorilor de asigurări și/sau reasigurări, fără a achita însă taxa de examinare.

 

Clarificări privind suspendarea taxei de examinare pentru pregătirea profesională inițială a distribuitorilor de asigurări și/sau reasigurări persoane fizice:

1. Prevederea suspendării taxei pentru examenul de pregătire profesională inițială se aplică de la data semnării Deciziei ASF nr.451/02.04.2020, adică din data de 02.04.2020, atât pentru examinarea cât și pentru reexaminarea în vederea certificării profesionale inițiale a distribuitorilor de asigurări și/sau reasigurări.

2. După data de 01.07.2020, se reintroduce taxa de înscriere la examinare pentru pregătirea profesională inițială, dacă nu vor exista alte reglementări în acest sens.

3. Persoanele care s-au înscris la examinare, în perioada 02.04.2020-01.07.2020, vor putea susține examenul de certificare a pregătirii profesionale inițiale, fără depășirea însă a termenului de valabilitate al adeverinței emise pentru pregătirea profesională inițială.

4. În situația în care distribuitorul de asigurări și/sau reasigurări, care a fost APROBAT fără plata taxei de examinare aferente examenului de pregătire profesională inițială, susține examenul și este declarat RESPINS, se reînscrie după data de 01.07.2020 în vederea susținerii unui nou examen, atunci acesta va realiza reînscrierea la examinare în termenele și condițiile aplicabile la acea data.