09 March 2023

Institutul de Studii Financiare (ISF) în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) organizează un eveniment adresat studenților, în cadrul săptămânii  Global Money Week (GMW), proiect al OECD la nivel internațional.

Sub sloganul "Plan your money, plant your future", ediția de anul acesta a GMW2023 include și un eveniment special, intitulat Noaptea Albă a Universităților care se va desfășura fizic în sediul Universității București – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (sediul din Șos. Panduri nr. 90, sector 5, București), între orele 18.00 și 21.00.

Evenimentul organizat în parteneriat cu A.S.F. și suportul mai multor universități va cuprinde o serie de activități de tip edutainment de educație financiară, întâlniri cu personalități din mediul academic și de business, traininguri pentru dezvoltare personală, prezentări ale instituțiilor din domeniul financiar nebancar, proiecții educaționale - sesiuni ce au în medie 30-40 minute. Evenimentul este dedicat studenților universităților din București, precum și elevilor claselor a XI-a și a XII-a din liceele bucureștene. Toate acestea vor fi organizate simultan, în diferite săli și amfiteatre, participanții având ocazia de a lua parte la acest program variat care le dă posibilitatea de a interacționa cu profesioniști din diferite domenii și de a acumula cunoștințe utile dezvoltării lor personale și profesionale.

Una din activitățile organizate în amfiteatru (tip main stage) este interacțiunea cu personalități din diferite domenii.

Participanții la acest program au oportunitatea de a primi un plus de valoare educațională, un semnificativ aport la bagajul de cunoaștere, bucurându-se de prezența unor personalități de marcă ale mediului financiar românesc, printre care:

Florin ILIE – Deputy CEO ING Bank;

Virgil STĂNESCU – Președinte, Sports Hub;

Viorica PĂCURAR – Director vânzări retail, NN Asigurări de Viață;

Răzvan EXARHU - Jurnalist;

Mihai PURCĂREA – CEO, BRD Asset Management.

Mai multe detalii aici.

-