29.10.2020 - 30.11.2020
Trainer
Raul - Felix HODOȘ
Daniela THEODOR
Radu Toia
Alin IACOB
Rodica Rădulescu
Lidia Iliescu
Tip curs
Online
Grup țintă

Cursul se adresează viitorilor conciliatori, persoane fizice, care doresc să dispună de cunoștințele și aptitudinile necesare în domeniul procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor sau al soluționării judiciare a litigiilor în materie de consum, precum și de o bună înțelegere generală și specifică a legislației sectorului financiar și a legislației referitoare la protecția consumatorilor, persoane care sunt independente și imparțiale.

Aceştia vor putea fi Conciliatori și înscrişi în Registrul Conciliatorilor al SAL-FIN. Pentru înscriere în acest registru persoana fizică trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) are capacitate deplină de exerciţiu;

b) a absolvit studii superioare de lungă durată, atestate cu diplomă de licenţă;

c) dispune de o bună reputaţie;

d) are pregătire profesională în soluţionarea alternativă a litigiilor, atestată/certificată de către un organism legal abilitat în acest sens;

e) deţine competenţe profesionale în domeniul soluţionării alternative a litigiilor şi în domeniul în care îşi va desfăşura activitatea de conciliere, respectiv, după caz, asigurări şi/sau pensii private şi/sau piaţa de capital; dovada acestor competenţe profesionale se face printr-un certificat de competenţe emis de Institutul de Studii Financiare în urma examinării şi/sau evaluării candidatului;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru alte infracţiuni, pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani sau mai mare, probată prin certificat de cazier judiciar;

g) nu a fost sancţionată în ultimii 5 ani de A.S.F. cu retragerea aprobării/avizului pentru ocuparea funcţiei/poziţiei deţinute;

h) nu este asociat sau acţionar, nu desfăşoară activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de mandat/de colaborare, în cadrul societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, al societăţilor de administrare a fondurilor de pensii private, intermediarilor de operaţiuni cu instrumente financiare, societăţilor de servicii de investiţii financiare, organismelor de plasament colectiv, societăţilor de administrare a investiţiilor;

i) nu este membru în organele de conducere ale asociaţiilor sau al altor forme asociative care au ca scop protecţia consumatorului;

j) a depus cererea de înscriere tip împreună cu toate documentele solicitate, conform prezentului alineat;

k) a fost validată, prin vot, de către Colegiul de coordonare, ca urmare a analizării documentelor ce au stat la baza cererii şi susţinerii interviului cu membrii Colegiului de coordonare.

Notă: vă rugăm să verificați pe www.salfin.ro dacă este deschisă selecția de conciliatori SAL-Fin pentru domeniul de interes: asigurări, piața de capital și/sau pensii private.

Obiectivele cursului

Cursul îşi propune ca obiectiv general formarea persoanelor în vederea accederii în Registrul conciliatorilor.

Ca detaliere a obiectivelor, urmărește dobândirea de abilităţi în următoarele zone:

- îndrumarea părților pentru găsirea unor soluții reciproc avantajoase/concesii echitabile, propunând soluția pentru rezolvarea litigiului în mod amiabil.

- întocmirea tuturor actelor procedurale presupuse de procedura de conciliere

- solicitarea şi administrarea probelor necesare justei soluţionări a cauzei

- întocmirea încheierilor ședințelor de conciliere, a notelor de soluționare prin care se constată rezultatele procedurii şi hotărârilor SAL-FIN;

- cunoașterea reperelor principale din legislația națională privind protecția consumatorului

- recunoașterea unor situații practice de comportamente în relația cu un consumator

- dobândirea abilităților de bază pentru domeniul asigurărilor auto și non-auto

- dobândirea abilităților de bază pentru domeniul pieței de capital

- dobândirea abilităților de bază pentru domeniul fondurilor de pensii

Tematica

Modulul I 30 ore (10 zile * 3 ore)

Modulul II 18 ore ( 6 zile * 3 ore)

MODULUL I

1.  Cadrul legal de înfiinţare şi funcţionare a entităţii SAL -FIN.

1.1. Cadrul legal al Directivei 11/2013 și prin Ordonanţa 38/2015 privind SAL

1.2. Regulamentul de organizare şi funcţionare SAL -FIN. Atribuţii

2.  Inițiere în domeniul sistemelor alternative de soluționare a conflictelor

2.1. Teorii și modalități de soluționare alternativa a conflictelor și litigiilor

2.2. Elemente de dinamică și analiză a conflictului.

2.3. Teoria rezolvării conflictelor. Efectele directe și indirecte ale conflictului

2.4. Medierea, Arbitrajul, Negocierea, Concilierea

3.  Conciliatorul

3.1. Noţiune. Principiul independenţei şi al imparțialității

3.2. Registrul conciliatorilor.

3.3. Răspunderea conciliatorului

3.4. Desemnarea conciliatorului sau după caz a Comisiei de conciliere

4.  SAL –FIN entitatea  de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniile în care A.S.F. are competență

4.1. Obiectul SAL -FIN. Cauzele supuse procedurii SAL-FIN.

5.  Modalitatea de soluționare a conflictului  prin Procedurile  SAL –FIN

5.1. Procedura prin propunerea unei soluţii: Scopul procedurii de propunere a unei soluții; Informări prealabile declanşării procedurii; Numirea și atribuţiile conciliatorului; Desfăşurarea  procedurii și termene; Comunicarea soluţiei și întocmirea hotărârii; Emiterea încheierii în cazul neacceptării soluţiei.

5.2. Procedura prin impunerea  unei soluţii: Scopul procedurii prin impunerea unei soluții; Informări prealabile declanşării procedurii; Comisia de conciliere și Numire; Incidente procedurale; Atribuţiile comisiei; Desfăşurarea  procedurii și termene; Hotărârea de impunere.

5.3. Reguli  de procedură valabile ambelor  tipuri de proceduri  SAL- FIN

5.4. Procedura on-line de soluţionare alternativă a litigiilor, conform regulamentului UE nr. 524/2013

5.5. Tipuri de soluţii.

5.6. Redactarea   hotărârilor şi a  altor documente

MODULUL II

6.   Cadrul Legislativ aplicabil pentru protecția consumatorilor

6.1. Ordonanța Guvernului nr. 21/1992;

6.2. Legea nr. 193/2000, Legea nr. 148/2000, Legea nr. 296/2004, Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, Legea nr. 363/2007, Legea nr. 158/2008,

6.3. Directiva 2011/83/UE

6.4. Protecția datelor cu caracter personal

6.5. Exemple de practici incorecte din piața financiară

7.   Curs dobândire abilități specifice - Asigurări auto

7.1. Cadrul legal aplicabil asigurărilor auto

7.2. Studii de caz RCA

7.3. Studii de caz CASCO

8.   Curs dobândire abilități specifice -Asigurări non-auto

8.1. Cadrul legal aplicabil asigurărilor non-auto.Tipuri de asigurări

8.2. Studii de caz - Asigurări de viață unit-linked

8.3. Studii de caz - Asigurări de viață atașate unor contracte de credite

8.4. Studii de caz - Asigurări de sănătate pentru călătorii în străinătate

8.5. Studii de caz - Asigurări de locuințe: facultative și obligatorii

8.6. Studii de caz - Alte tipuri de asigurări

9.   Curs dobandire abilitati specifice Piata de capital

9.1. Prezentare a pieței de capital-categorii de piete si sisteme existente

9.2. Principalele categorii de entități reglementate – Caracteristici, Legături funcționale

9.3. Studii de caz- Societăţi de servicii de investiţii financiare

9.4. Studii de caz- Emitenții de valori mobiliare

9.5. Studii de caz- S.A.I./ A.O.P.C. autoadministrată

9.6. Studii de caz- Depozitarul Central

9.7. Studii de caz - Fondul de compensare a investitorilor

10.  Curs dobandire abilitati specifice pensii private

10.1. Cadrul legal aplicabil sistemului de pensii administrate privat/sistemului de pensii facultative

10.2. Studii de caz - participarea la fondurile de pensii

10.3. Studii de caz  - contribuțiile la fondurile de pensii

10.4. Studii de caz - fuziunea fondurilor de pensii

10.5. Studii de caz - transferul activului de la un fond la altul

10.6. Studii de caz - încetarea calităţii de participant

10.7. Studii de caz - răspunderea juridică

Notă: Prezența obligatorie la curs minim 70%!

Examinarea finala include etapa teoretică și etapa practică (studiu de caz). Examenul se va desfășura la o dată ulterioară cursului, în funcție de disponibilitatea lectorilor și a participanților.

Investiție

Investiţia la acest program include: suporturile de curs, 1 examinare, certificat participare.

Detalii curs

Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nebancar, denumită în continuare SAL-FIN, este constituită în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, denumită în continuare OG nr. 38/2015, şi oferă soluționarea unui litigiu printr-o procedură SAL și funcționează exclusiv în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.).

SAL-FIN este organizată şi funcţionează potrivit regulamentului privind organizarea și funcționarea Entității de Soluţionare Alternativă a Litigiilor (SAL-FIN) și a procedurilor specifice subsecvente.

Astfel, venim în întâmpinarea recunoașterii necesității unei entităţi specializate care să își asume rolul soluționării facile și cu celeritate a reclamaţiilor consumatorilor împotriva comercianţilor. Aceste reclamaţii vor putea fi prezentate voluntar de către consumatori entităţilor care aplică proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparţial, transparent, eficace, rapid şi echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei. Protecția consumatorului este un factor determinant în asigurarea unui nivel de încredere, din partea acestuia, care să asigure dezvoltarea și stabilitatea piețelor financiare. Consumatorul reprezintă factorul cheie în această relație. În plus, asigurarea unor piețe ordonate și transparente este în directă legătură cu respectarea drepturilor consumatorilor, dar și a regulilor pieței.

OG nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, care instituie cadrul legal pentru soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum, transpune în legislaţia națională Directiva 11/2013 a Uniunii Europene, iar profesioniştii care vor aplica prevederile acesteia poartă denumirea de CONCILIATORI SAL FIN. Conciliatorii ajută părţile să ajungă la acorduri reciproc acceptabile. Aceştia facilitează negocierea și dialogul între părțile în litigiu pentru a le ajuta să-şi soluționeze conflictul înaintea sistemului judecătoresc, înlesnind astfel un acces facil la justiţia restaurativă.


 

    Nr. de ore
    46
    Detalii Trainer

    Raul-Felix Hodos este doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca cu teza „Plata electronică”.
    Profesează ca avocat, practician în insolvență și responsabil cu protecția datelor, fondator și partener al Hodoș Legal Office, Hodoș Business Recovery și Data Protection Officer Services.
    Este conferențiar universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, titular al cursurilor “Drept comercial”, “Dreptul afacerilor”, “Drept bancar”, “Dreptul tehnologiei informațiilor și al comunicațiilor” și “Dreptul comerțului internațional”.
    Îndeplinește funcțiile de conciliator SAL-Fin (A.S.F.), mediator și arbitru pe lista Centrului de Arbitraj și Mediere în Asigurări (ACAMA), arbitru și președinte al Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a județului Mureș, președinte al Societății Române de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private din Tîrgu Mureș (SOROCAPP) și al Asociației Române de Drept și Afaceri Europene din București (ARDAE);
    A publicat peste 20 de articole științifice și mai multe cărți de specialitate, cele mai recente fiind Plata electronică (Editura Universitară, București, 2020) și Drept comercial (co-autor, Editura Universitară, București, 2021).
    Domenii de interes: drept comercial, dreptul insolvenței, drept financiar, dreptul noilor tehnologii, protecția datelor personale.
    Poate fi contactat la adresa: raul.hodos@hodos.eu 

    Daniela THEODOR și-a construit cariera de trainer pornind de la o solidă experienţă directă în domeniu, de 11 ani în sistemul financiar, precum şi în activitatea de specialitate - juridică şi resurse umane. Absolventă de drept, două mastere în studii europene şi finanţe-bănci şi studii postuniversitare de psiho-pedagogie, profesând încă din anul 2001 în domeniul juridic, iar din anul 2007 s-a axat pe sistemul financiar ne-bancar - piaţa pensiilor private la CSSPP, alăturându-se echipei manageriale de la CSSPP, fiind conducătorul Direcţiei juridice şi resurse umane din cadrul acesteia.

    Radu Toia este în prezent Șef Serviciu Autorizare-Monitorizare Intermediari și Instituții de Piață în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și activează ca lector pentru ASF, ISF și AAF. Radu are o experiență profesională de cca 25 de ani în domeniul pieței de capital, dobândită ca director în cadrul CNVM/ASF, vicepreședinte executiv al SIF Transilvania SA, director executiv al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), membru în Colegiul de Coordonare al SAL-FIN și administrator independent al Bursei de Valori București (BVB).

    Alin IACOB este Președintele Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) și Director general al companiei care opereaza portalurile de comparatii financiare Conso.ro si Expertulbanilor.ro. Este si membru în diferite entități, cum sunt: Colegiul de Coordonare SAL FIN, Payment Systems Market Expert Group (PSMEG) – Comisia Europeană, Boardul Federației Europene a Investitorilor și Utilizatorilor de Servicii Financiare (Better Finance). In trecut, Alin Iacob a fost membru al Insurance & Reinsurance Stakeholder Group (IRSG) din cadrul Autoritatii Europene pentru Asigurari si Pensii Ocupationale (EIOPA), membru si vicepreședinte al Banking Stakeholder Group (BSG) din cadrul Autoritatii Bancare Europene (EBA), respectiv membru al Grupului de experti al utilizatorilor de servicii financiare (FSUG), constituit la nivelul Comisiei Europene. Alin Iacob este licentiat al Facultății de Finanțe, Bănci și Contabilitate din cadrul ASE București.

    Rodica Rădulescu - Experiență ce depășește 18 ani în domeniul asigurărilor. Absolventă a Facultății de Chimie Industrială, Univ. Politehnică București, a Facultății Finanţe și Contabilitate, Univ. Artifex București și a unui master de specialitate - Managementul Financiar - Bancar şi de Asigurări. Începând cu anul 2007 s-a alăturat echipei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, unde a desfășurat activitate de supraveghere și control, iar din anul 2009 s-a dedicat activității de protecție a consumatorilor de asigurări, ocupând funcții de inspector de specialitate, șef serviciu - Serviciul Asigurări Facultative și șef serviciu - Serviciul Evidență și Statistici în cadrul Direcției Protecția Asiguraților.

    Lidia Iliescu - experiență de peste 27 de ani în domeniul financiar nebancar, dublu licențiată, absolventă a Institutului Politehnic București – Facultatea de Tehnologia Construcțiilor de Masini și a Academiei de Științe Economice București- Facultatea de Asigurări, Bănci, Burse de valori, absolventă a unui master în drept, formator atestat de ANC. Începând cu anul 2010 s-a alăturat echipei manageriale a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în calitate de conducător al Direcției Protecția Asiguraților, dedicându-se activității de protecție a consumatorilor, activitate pe care o desfășoară și în prezent în cadrul ASF, conducând activitatea de soluționare a petițiilor.

    Preț cu TVA
    2140 RON
    Enroll to course