Cea de-a II-a ediție a Academiei de Investiții s-a încheiat - programul a fost realizat de Institutul de Studii Financiare (ISF) cu sprijinul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) și al Bursei de Valori București (BVB).
Felicităm toți participanții pentru parcurgerea cu succes a celor 8 module teoretice și a modulului aplicativ ArenaXT oferit de BVB.
A fost o concurență acerbă, felicităm toate cele 10 echipe pentru rezolvarea studiilor de caz și le urăm succes în continuare în călătoria ce urmează. Prezentările au fost peste măsura așteptărilor membrilor comisiei de evaluare.
Câștigătorii concursului din cadrul Academiei de Investiții sunt membrii echipei The New Deal ASE, respectiv Grigoraș Alexandru Marian, Ilașc Mihaela-Carmen, Neață Sergiu-Andrei, studenți ai Academiei de Studii Economice din București.
Locul II - membrii echipei Phoenix Traders, respectiv Filip Gabriel Dumitru, Matei Alexandra-Adelina, Mihăilă Ștefania, studenți ai Academiei de Studii Economice din București.
Locul III - membrii echipei UMFST Smart Investors, respectiv Nadrag Szilard, Dahon Adina, Kiss Henrietta, studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureș.
Locul IV - membrii echipei MacroInvest, respectiv Diaconu Bianca Mihaela, Jumugă Darius Gabriel, Toader Alexandra-Elena studenți ai Universității din Craiova.