04 March 2024

Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București vă invită în data de 13 martie 2024, ora 16.00 –  la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF & Laboratorul Academic ASF. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.


Invitați speciali la sesiunea 13 martie 2024:

Prof.univ.dr. Marian SIMINICĂ, Director executiv al ISF și profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, susține cursuri la disciplinele Analiză economico-financiară și Diagnosticul financiar al firmei și este conducător de doctorat în domeniul Contabilitate. Are o experiență bogată în managementul universitar, ocupând funcția de Prodecan al Facultății (2008 – 2012), responsabil cu cercetarea științifică și asigurarea calității învățământului, precum și pe cea de Decan, în perioada 2012 – 2016. A fost Vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației Facultăților de Economie din România (2012-2016). Este membru al mai multor asociații profesionale din domeniul economic, respectiv: expert evaluator ANEVAR, fiind Secretar General al asociației în perioada 2016-2017; expert contabil, membru CECCAR; consultant fiscal, membru CCFR. Din anul 2014 este Vicepreședinte al Societății Române de Analiză Economico - Financiară (SRAEF). Din anul 2017 este membru al Comisiei CNATDCU ”Științe Economice și Administrarea Afacerilor”, iar din anul 2018 membru al Comisiei de experți permanenți ARACIS, contribuind la evaluarea externă a numeroase programe de studii de licență și masterat din domeniul economic. Are o vastă experiență în activitatea de cercetare științifică concretizată în publicarea a 7 cărți și manuale universitare, peste 60 articole în reviste de specialitate, dintre care 12 articole în reviste indexate Web of Science cu AIS nenul, participarea la conferințe naționale și internaționale, participarea la contracte de cercetare științifică ca director de grant sau membru în echipa de cercetare. Este recenzor pentru mai multe reviste indexate Web of Science și membru în comitetul de redacţie pentru mai multe reviste indexate în Baze de Date Internaționale. Direcțiile principale de cercetare sunt: performanțele financiare și riscurile întreprinderilor; analize economico-financiare sectoriale; modele de cercetare a comportamentului întreprinderilor.

Vlad Gabriel NICOLĂESCU este economist, absolvent al Universității din București, doctor în Management și are o experiență de peste 16 ani în piața financiară, activând atât în sistemul bancar cât și în zona financiară nebancară. Din anul 2013 lucrează în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară ocupând mai multe poziții în structura instituțională. A absolvit un Master în domeniul financiar-bancar și este autor al unor articole de specialitate. A participat la activități didactice și a susținut prezentări în cadrul mai multor Universități din România. De asemenea,  a susținut prelegeri în cadrul mai multor conferințe și seminare.

Kristof KONDRAT –  a urmat cursurile facultății de Business din Cluj Napoca. A început să cochetezee cu investițiile încă din tinerețe, urmând ca în 2017 să își deschidă primul cont de tranzacționare la un broker local. Începând din 2018 a avut și un videoblog, cu numele “Minutul financiar” unde promova educația financiară pe înțelesul studenților cu videoclipuri scurte. Din martie 2021 ocupă funcția de Broker de Acțiuni. Aici a luat parte în procesul de listare a companiilor și în plasamentele private. Din martie 2023 ocupă funcția de Manager Regional în cadrul companiei BT Asset Managmement SAI SA.

-