21 March 2024

Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu vă invită în data de 5 aprilie 2024, ora – 08:30 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF și Laboratorul Academic. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.


Invitați speciali la sesiunea din 5 aprilie:

Ieronim ȘTEFAN – Coordonator al Departamentului de Educație Financiară din ISF

Mircea-Constantin ȘCHEAU - Doctor în Ordine Publică și Siguranță Națională, cu o temă de interes pentru domeniul economic și de securitate - ”Criminalitatea informatică privind transferurile financiare”. Autor / coautor a trei volume, dintre care unul a primit „Premiul Victor Slăvescu” acordat de Academia Română, peste cincizeci de articole științifice referitoare la management, aplicarea legii, infrastructuri critice, tehnologia informației, inteligență artificială, apărare, securitate cibernetică, lector în numeroase conferințe internaționale, cercetător asociat onorific al Universității din Craiova, Universității Maritime din Constanța, Universității Danubius din Galați și membru, printre altele, al Institutului de Cercetări Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

-