02 April 2024

Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti vă invită în data de 10 aprilie 2024, ora – 12:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul comportamentului investiţional, Bursa de Valori Bucureşti şi piaţa românească de capital, dar şi studii de caz şi sfaturi de tip tips and tricks pentru începători.

Moderatorul evenimentului este doamna prof.univ.dr. Silvia IACOB – Decan al Facultății de Economie Teoretică și Aplicată din cadrul ASE București.


Invitați speciali la sesiunea din 10 aprilie:

Ieronim ȘTEFAN – Coordonator al Departamentului de Educație Financiară din ISF

Mihnea BĂRBULESCU - Director Executiv în conducerea Erste Asset Management România, coordonator al activităților de vânzări, marketing și gestionarea produselor, Mihnea Bărbulescu are o experiență de peste 20 ani în piața de capital din România, cu expertiză în domeniul vânzărilor produselor de trezorerie, a serviciilor de investiții financiare precum și a serviciilor de administrare a portofoliilor colective și individuale. Cunoștintele au fost acumulate în cadrul unor instituții financiare prestigioase din România, precum Raiffesisen Bank, Raiffeisen Capital & Investment S.A, BT Securities, Erste Asset Management România.

Maria DOBRE a studiat istoria și politica Europei Centrale și de Est la University College London. Pasiunea pentru gătit a dus-o în Cipru, unde un an sabatic s-a transformat într-o aventură de 11 ani, inclusiv deschiderea propriului său restaurant. În timpul pandemiei, cu restaurantul în pauză, a co-fondat o platformă de educație financiară, cufundându-se într-o altă pasiune: tranzacționarea pe piața de capital. Deși nu are studii formale în economie sau finanțe bancare, este autodidactă și crede cu tărie că, dacă ești pasionat, poți să îți schimbi cursul carierei și direcția vieții. Întorcându-se la București, a continuat tranzacționarea pe bursă și a pornit o colaborare cu TradeVille pentru a promova educația financiară. Un alt proiect de care se ocupă este transferul de ESOP-uri de la brokeri străini în România. Angajații acestor companii listate la bursele din afară au o oportunitate de a beneficia de taxe reduse în România și de a-și continua călătoria în lumea pieței de capital pe plan local. Crezul său este să nu te temi niciodată să deschizi noi uși; nu știi niciodată ce oportunități te așteaptă.

-