28 November 2024

Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti vă invită în data de 9 decembrie 2024, ora 16:30, la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF & Laboratorul Academic ASF. Seminarul cuprinde prezentări interactive, studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul personal branding-ului şi pieţei pensiilor private.


Invitați speciali la sesiunea 9 decembrie 2024:

Ieronim ŞTEFAN – este licențiat în Administrație și Management Public și deține un master în Bănci și Asigurări, ambele obținute la Academia de Studii Economice din București. În prezent, este doctorand la Universitatea din Craiova. Cu o pregătire solidă în domeniul economic, a acumulat experiență profesională în cadrul Institutului Cultural Român (ICR), la serviciul financiar-contabilitate și la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Din 2020 face parte din echipa Institutului de Studii Financiare (ISF), unde, din 2024, coordonează Departamentul de Educație Financiară. Este certificat ca Formator și Manager de Proiect.

Anca TEODORESCU – absolventă a Facultății de Automatică UPB și Management ASE, ocupă de trei ani poziția de Project Management Officer (PMO) în cadrul Generali România. A intrat încă de pe băncile facultății în industria de asigurări. A coordonat și construit echipe de IT și proiecte complexe în companii de asigurări de top din România, pornind din 1995 de la aplicații offline și transfer de date pe dischetă și ajungând acum la arhitecturi integrate, securizate, in Cloud, cu procese automatizate și digitalizate complet.  Este Lector în cadrul ISF din anul 2014 și Formator Autorizat. Experiența de mai bine de 25 de ani în implementări de proiecte IT&C și digitalizare în domeniul asigurărilor a evidențiat cât de important este să fim deschiși către inovație, să fim promotori ai schimbării, atunci când credem în ea, și, mai mult decât atât, să fim fericiți în mediul în care lucrăm și cu cei cu care colaborăm.

Florentin TUDOR - Expert în Management în Compartimentul de Educaţie Financiară din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, este absolvent al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din Craiova din 2003, fost Consilier Juridic în cadrul SIF Oltenia SA între anii 2005 şi 2011, de asemenea activând şi ca Inspector de Specialitate în Serviciul de Supraveghere şi Analiză Piaţă, Sectorul Pensii Private, între 2013 şi 2024.

 

image