26 Septembrie 2022

Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București vă invită în data de 4 octombrie 2022, ora 13:30, în cadrul săptămânii Word Investor Week 2022, la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF – Laboratorul Academic. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.


Invitați speciali la sesiunea din 4 octombrie:

Conf.univ.dr. Laura Elly NAGHI, Doctor în domeniul Finanţe - Asigurări cu o experienţă de peste 20 ani în domeniul formării profesionale a adulţilor. A finalizat studii post-doctorale în cadrul ASE Bucureşti în domeniul asigurărilor. Are mai multe cărţi publicate în domeniul financiar, articole BDI şi participări la conferinţe internaţionale în mod frecvent. Trainer autorizat ANC, cu certificări internaţionale, a participat la  elaborarea de manuale de formare profesională specifice pieţelor financiare nebancare. Susţine prezentări în cadrul evenimentelor organizate în piaţa financiară, inclusiv proiecte de educaţie financiară în rândul elevilor (gimnaziu, liceu) si profesori preuniversitari.

Roxana BĂLUȚĂ este Coordonator Programe și Specialist Asigurări Viață și Sănătate în UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și are o carieră de peste 15 ani în asigurări, din care 8 ani de experiență extinsă în remodelarea și îmbunătățirea proceselor operaționale, dar și în dezvoltarea de produse de asigurare. Înainte de se alătura asociației profesionale a asigurătorilor, Roxana a fost responsabilă de managementul proiectelor în cadrul uneia dintre cele mai cunoscute companii din industrie. În prezent, Roxana gestionează mai multe programe în cadrul UNSAR, coordonând totodată activitatea grupului de Marketing, Comunicare și PR, a celui de Digitalizare și Inovație, dar și Secțiunea Asigurări de Viață și Sănătate.  

Claudiu ȘOFRON, specialist Asigurari AUTO, absolvent al Academiei de Studii Economice din București, s-a alăturat echipei UNSAR la începutul acestui an după o experiență de peste 6 ani în domeniul asigurărilor în cadrul companiei ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări.

Bogdan TUDOSIE are o experiență de peste 15 ani în vânzări și tranzacționare piețe financiare. În prezent organizează și coordonează activitatea de vânzări în cadrul BRD Asset Management. Este membru activ al asociației CFA România din anul 2013 când i-a fost acordată titulatura CFA, una dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniștilor din domeniul financiar.

-