29 Martie 2023

Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară  în parteneriat cu Universitatea din Pitești vă invită în data de 6 aprilie 2023, ora 11:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF și Laboratorul Academic. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.


Invitați speciali la sesiunea din 6 aprilie:

Prof.univ.dr. Marian SIMINICĂ, Director executiv al ISF și profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, susține cursuri la disciplinele Analiză economico-financiară și Diagnosticul financiar al firmei și este conducător de doctorat în domeniul Contabilitate. Are o experiență bogată în managementul universitar, ocupând funcția de Prodecan al Facultății (2008 – 2012), responsabil cu cercetarea științifică și asigurarea calității învățământului, precum și pe cea de Decan, în perioada 2012 – 2016. A fost Vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației Facultăților de Economie din România (2012-2016). Este membru al mai multor asociații profesionale din domeniul economic, respectiv: expert evaluator ANEVAR, fiind Secretar General al asociației în perioada 2016-2017; expert contabil, membru CECCAR; consultant fiscal, membru CCFR. Din anul 2014 este Vicepreședinte al Societății Române de Analiză Economico - Financiară (SRAEF). Din anul 2017 este membru al Comisiei CNATDCU ”Științe Economice și Administrarea Afacerilor”, iar din anul 2018 membru al Comisiei de experți permanenți ARACIS, contribuind la evaluarea externă a numeroase programe de studii de licență și masterat din domeniul economic. Are o vastă experiență în activitatea de cercetare științifică concretizată în publicarea a 7 cărți și manuale universitare, peste 60 articole în reviste de specialitate, dintre care 12 articole în reviste indexate Web of Science cu AIS nenul, participarea la conferințe naționale și internaționale, participarea la contracte de cercetare științifică ca director de grant sau membru în echipa de cercetare. Este recenzor pentru mai multe reviste indexate Web of Science și membru în comitetul de redacţie pentru mai multe reviste indexate în Baze de Date Internaționale. Direcțiile principale de cercetare sunt: performanțele financiare și riscurile întreprinderilor; analize economico-financiare sectoriale; modele de cercetare a comportamentului întreprinderilor.

Radu  TOIA, Radu TOIA este lector ISF şi AAF. Are peste 20 ani de experienţă în domeniul pieței de capital. A fost Director Executiv al Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), membru în Colegiul de Coordonare al Entităţii de Soluţionare Amiabilă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar (SAL-FIN), administrator independent al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), Vicepreședinte al SIF Transilvania, Director în cadrul CNVM şi ASF.

Elena GEORGESCU –  are o experienta in domeniul asigurarilor de viata si pensii de peste 20 de ani, activeaza in cadrul companiei NN ASIGURARI DE VIATA, iar de 18 ani manager in cadrul aceleiasi companii. A fost voluntar in cadrul programelor de educatie financiara in scoli , organizate de ASF si ISF.

-