București, 16 noiembrie 2020 – Institutul de Studii Financiare (ISF) va organiza, pe data de 24 noiembrie 2020, începând cu ora 12.00, Conferința Internațională ISF2020 "Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm".
Evenimentul se va desfășura sub înaltul patronaj al Autorității de Supraveghere Financiară și va fi transmis online prin intermediul platformei Zoom.
Tema conferinței va fi centrată în jurul unui subiect de mare actualitate: cum vor influența pandemia COVID-19 și comunicarea online educația financiară și noile generații de consumatori.
În această perioadă, în care piețele financiare traversează schimbări fundamentale de paradigmă, educația financiară va avea un rol determinant, mai ales în formarea noilor generații de consumatori.
În acest context, există câteva subiecte esențiale, aflate de altfel și pe agenda OECD, care vor fi laitmotivul dezbaterilor ce vor avea loc în cadrul conferinței organizate de ISF:
- Care ar trebui să fie modelele de educație financiară menite să sprijine consumatorii sau companiile în astfel de momente?
- Se pot menţine atât ritmul, cât şi calitatea demersurilor iniţiate de piaţă şi de autoritățile de reglementare pentru creşterea gradului de educaţie financiară?
- În ce măsură un proces unic şi susţinut de evaluare a competenţelor profesionale ale personalului din asigurări poate contribui la îmbunătăţirea relaţiei cu consumatorul de servicii de asigurări?
- Ce alternative există în plan internaţional pentru creşterea profesionalizării pieţelor financiare?
„Asistăm la o transformare accelerată a piețelor financiare prin digitalizare și prin acces facil la aproape toate produsele de asigurări, pensii, burse sau fonduri de investiții. Milioanelor de consumatorii din România li se oferă o varietate de instrumente financiare complexe cu o gamă mare de opțiuni. Responsabilitatea și riscul se mută către asigurați, investitori sau viitori pensionari. Dacă consumatorii sunt educați financiar vor avea mai multe șanse de a economisi și de a se proteja de eventualele efecte adverse, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra situației lor financiare și asupra creșterii economice. Consider că prin educație financiară putem îmbunătăți performanța economică a fiecăruia, dar și bunăstarea societății în general”, a declarat domnul Valentin Ionescu, Președintele ISF.
Conferința se va bucura de o participare la cel mai înalt nivel. Vor conferenția în cadrul evenimentului:
- Nicu MARCU, Preşedinte Autoritatea de Supraveghere Financiară;
- Timothy SHAKESBY, Coordonator Direcţia Conduită-Supraveghere EIOPA;
- Flore-Anne MESSY, Secretar de Stat al OECD/INFE şi Coordonator al Diviziei de Asigurări, Pensii Private şi Pieţe Financiare, OECD;
- Verena ROSS, Director executiv ESMA;
- Valentin IONESCU, Preşedinte ISF.
Mai multe detalii despre Conferința Internațională ISF2020 "Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm" pot fi găsite aici.