08 Aprilie 2024

Institutul de Studii Financiare (ISF) s-a alăturat, pentru al X-lea an consecutiv, inițiativei Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și a organizat, în săptămâna Global Money Week – GMW (18-22 martie 2024), o serie de programe și acțiuni de educație financiară destinate mediului academic, mediului de afaceri, elevilor și studenților.

Programele desfășurate de ISF au vizat creșterea nivelului de educație financiară atât la nivelul profesorilor, câși la nivelul elevilor și studenților, prin facilitarea accesului copiilor și tinerilor la noțiuni și informații care privesc piețele financiare.

Cel mai important eveniment din săptămâna GMW 2024, a fost organizarea celei de-a VIII-a ediţii a Conferinţei Europene a Serviciilor Financiare ECFS 2024 - DIGITALIZARE & SUSTENABILITATE ÎN SECTORUL FINANCIAR – REGLEMENTĂRI ȘI PRACTICI RECOMANDATE". Evenimentul a avut loc la Brașov, în sistem hibrid. Lucrările din acest an au generat dezbateri cu privire la stabilitate financiară, educaţie financiară şi rezilienţă, digitalizare și sustenabilitate. Economişti, profesori şi reprezentanţi ai mediului de afaceri s-au întâlnit pentru a stabili care este cea mai bună cale pentru a trece de crizele actuale și au prezentat perspectiva economică și managerială a realităților din domeniul financiar.

Conferința a fost împărțită în mai multe paneluri. Un panel a fost dedicat dezbaterilor, un panel - educaţiei financiare şi formării profesionale, participanţii fiind în mare măsură reprezentanţi din mediul profesional și din pieţele financiare nebancare. De asemenea, au fost organizate şi cinci paneluri academice unde cadre didactice universitare, doctoranzi, din ţară şi din străinătate au susţinut lucrări de cercetare ştiinţifică, fiind înscrise 48 astfel de lucrări. La conferință au participat aproximativ 100 de persoane. Sesiunea plenară a conferinței a fost distribuită live pe pagina de facebook a ISF și a avut un impact pentru 4200 persoane, numărând 1700 vizualizări.

-

 

 

Principalele acţiuni organizate de ISF sub egida GMW 2024 au fost:

  • 6 sesiuni Start2Learn: Finanţe personale - un program național de educație financiară,         adresat elevilor din ciclul liceal. 199 de elevi au învățat noțiunile de bază de care au nevoie pentru a începe planificarea propriilor obiective financiare, baza unei vieți financiare sănătoase.
-
  • 2 sesiuni SmartFIN@ISF - Seminare de Perfecţionare Vocaţională. Acestea au drept obiectiv îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor celor 163 de studenți participanți, viitori consumatori de servicii financiare (la finalul studiilor), dar și potențiali angajați în piețele financiare (asigurări, bănci, pensii private, investiții).
-

 

  • 3 sesiuni FinTTT - Formarea personalului didactic din învățământul preuniversitar în domeniul financiar nebancar, la care au participat 67 de profesori.
-

 

  • 3 sesiuni StartFIN - Program de formare profesională continuă pentru învățători în domeniul financiar nebancar, la care au participat 70 de profesori.
-
  • 2 sesiuni Academia de Asigurări - un program de specializare profesională dedicat studenților, care constă într-o serie de module de instruire susținute de specialiști din domeniul asigurărilor, la care au participat 56 de studenți.
-

Global Money Week este un eveniment internațional desfășurat sub patronajul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în cadrul căruia comunitățîntregi își unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaștere a mediului financiar și pentru a oferi tinerilor instrumentele și inspirația necesare pentru a-și modela propriul viitor. Această inițiativă reunește organizații din aproape 170 de țări și implică anual peste 40 de milioane de copii și tineri.

ISF va contina să desfășoare și să dezvolte în viitor programe educaționale care să contribuie la creșterea nivelului de educație financiară a populației.

 -