21 Iunie 2024

În data de 18 iunie 2024, domnul prof.univ.dr. Marian Siminică, director executiv al Institutului de Studii Financiare (ISF) a participat la conferința ZF Bankers Summit 2024, eveniment care a ajuns la cea de-a XIII-a ediție. Dumnealui a reprezentat ISF în cadrul Panelului 3, intitulat În ce stadiu se află România cu procesul de educaţie financiară? Care este corelaţia între educaţie financiară şi intermediere financiară?.

În intervențiile domnului Director, a ținut să precizeze:

„Este cert că avem nevoie de educație financiară în toate segmentele societății și se văd progrese în ultimii ani, însă mai avem multe de făcut. Ne dau speranțe rezultatele obţinute urmare a acțiunilor derulate în ultimii ani. Din anul 2020 s-a introdus educația financiară obligatorie în școli, la clasa a VIII-a. A fost un reper important, urmare a unui protocol încheiat între Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, ASF, BNR și ARB. Efecte va genera probabil în timp, după 10 ani. Apoi, în anul 2022, ziua de 11 aprilie a fost declarată de către Parlamentul României drept ”Ziua Educației Financiare”. Anul acesta a fost aprobată de către Guvernul României, Strategia Națională de Educație Financiară pentru perioada 2024-2030 în care sunt prevăzute obiective şi direcții de acțiune. Toate acestea au fost dublate de proiecte de educație financiară implementate de majoritatea entităților din piețele financiare bancare sau nebancare plecând de la BNR, ASF, BVB, ISF, bănci, dar și universitățile care s-au implicat în acest demers. Rezultatele încep să se vadă. Prin indicatori macroeconomici putem identifica indirect gradul de educație financiară, și anume: prin gradul de incluziune, prin numărul de investitori pe piața de capital - care a crescut de 4 ori în ultimii 5 ani, prin numărul polițelor de asigurare facultativă sau persoanele care participă la un fond de pensii private facultative, ori prin numărul deținătorilor de carduri bancare. Sunt creșteri evidente demonstrate de datele macroeconomice, însă modalitatea directă de măsurare a educaţiei financiare este cea pe bază de chestionar.”

În legătură cu evaluarea impactului proiectelor de educaţie financiară a continuat spunând că „Ecuația este mul mai complicată pentru că de foarte multe ori, indicatori prin care măsurăm impactul educației financiare sunt dependenți și de alți indicatori. De exemplu, un indicator de referință este numărul de investitori pe piața de capital care atunci când crește, îl asociem cu creșterea nivelului de educație financiară. În același timp, creșterea numărului investitorilor de pe bursă nu este determinată numai de educație financiară. Evenimente majore, precum listarea Hidroelectrica sau a titlurilor de stat au contribuit la creșterea numărului de investitori. Să ne alocăm meritul acesta, că a crescut numărul de investitori datorită educației financiare, nu ar fi corect. A crescut de 4-5 ori numărul investitorilor la bursă și nu doar datorită educației financiare. Ba dimpotrivă, atunci când oamenii încep să investească la bursă, au nevoie de educație financiară și asta potențează activitățile noastre. Deci este nevoie să ne implicăm cu atât mai mult. De aceea este greu să ne stabilim indicatori cantitativi și pe care să îi asumăm. Vrem ca în următorii 2 ani, numărul investitorilor la bursă să crească cu 20% sau 40%, dar lucrurile sunt interconectate. Avem însă indicatori de măsurare a implicării noastre pe fiecare proiect, cum ar fi: numărul de participanţi, numărul de lectori, chestionar de feedback aplicat la început şi la final de proiect, dar nu legăm indicatorii sau succesul de evoluția unor indicatori macroeconomici pentru că noi suntem o rotiță într-un sistem care funcționează.”, a concluzionat domnul Director în intervențiile sale.

 

Sursa AICI.

-