11 Decembrie 2024

Cea de-a III-a ediție a Academiei de Investiții s-a încheiat - proiectul a fost realizat de Institutul de Studii Financiare  (ISF) cu sprijinul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), împreună cu Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) și Bursa de Valori București (BVB)

 

Felicităm toți cei 213 de participanții din 71 de echipe înscrise pentru parcurgerea cu succes a celor 8 module teoretice și a modulului aplicativ ArenaXT oferit de Estinvest şi pentru transmiterea proiectelor.

A fost o cursă strânsă, apreciem toate cele 41 de echipe pentru rezolvarea studiilor de caz și le urăm succes în continuare în călătoria ce urmează. Prezentările au dat dovadă de corectitudine, profesionalism şi originalitate. Din cele 41 de proiecte, organizatorii au ales 10 cele mai bune proiecte pentru a fi susţinute în faţa comisiei formată dintr-un membru din fiecare institut organizator.

Câștigătorii concursului din cadrul Academiei  de Investiții sunt după cum urmează:

Locul I – Plain Vanilla - Academia de Studii Economice din Bucureşti

Locul II – Start.Up.Invest - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Locul III – RiskMasters - Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu

Menţiuni:

  • VinVest Rush - Academia de Studii Economice din Bucureşti
  • UMFST Smart Investors - Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade" din Târgu-Mureş
  • Capital Wizards - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

 

Ne bucurăm că am avut experienţa de a împărtăşi cunoştinţele profesioniştilor din domeniul de capital tinerilor care s-au înscris în programul nostru.

 

image