-

 

-

 

Ca în fiecare an, ne propunem să celebrăm Ziua Internațională a Educației, adaptând mesajul la specificul domeniului financiar nebancar.

În data de 5 octombrie, la ora 11:00, Institutul de Studii Financiare organizează acest eveniment, unde vor fi prezenți invitați din cadrul entităților care activează în piețele financiare nebancare și ai rețelei de universități partenere, pentru a discuta despre proiectele de educație financiară comune.

 

Evenimentul va începe la ora 11.00, cu o scurtă dezbatere privind :

  1. proiectul Academia de Investiții - ediția a II-a;
  2. proiectul Academia de Asigurări - ediția a III-a;
  3. proiectul SmartFIN@ISF – Seminare de Perfecționare Vocațională, sesiunea de toamnă 2023;
  4. promovarea lucrărilor studențești prin ISF Working papers;
  5. alte oportunități de colaborare pe care le putem identifica în scopul îndrumării studenților din cadrul Universităților.

Invitați speciali:

  • Valentin IONESCU, Director General al Direcției Generale Asigurări - Reasigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Președinte Institutul de Studii Financiare;
  • Prof.univ.dr. Mihaela ONOFREI, Membru în Comitetul Științific ISF, Prorector Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași;
  • Alexandru CIUNCAN, Președinte și Director General UNSAR;
  • Alexandra BONTAȘ, Șef serviciu Educație Financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară;
  • Conf.univ.dr. Ionela COSTICĂ, Decan FABBV - ASE București;
  • Mariana CIUREL, Management Advisor Bursa de Valori București;
  • Horia GUSTĂ, Președinte AAF;
  • Radu PETRARIU, Director Executiv AFER.

Moderator: Prof.univ.dr. Marian SIMINICĂ, Director Executiv Institutul de Studii Financiare.

-