București, 29 ianuarie 2021 - Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare au reluat, din luna ianuarie 2021, pentru al patrulea an consecutiv, sesiunile de cursuri care se desfășoară în cadrul programului național Start2Teach destinate profesorilor din învățământul preuniversitar.

Cursurile se desfășoară online, din luna martie a anului trecut, și au drept obiectiv dezvoltarea cunoștințelor tehnice specifice piețelor financiare non-bancare. Datorită succesului de care s-a bucurat acest program, inspectoratele școlare județene și casele corpului didactic au trimis un număr mare de solicitări pentru înscrierea la cursuri a profesorilor.

La finalul anului 2020, aproape 2.200 de cadre didactice au participat la cursurile din cadrul programului Start2Teach unde au dezbătut teme referitoare la piața asigurărilor, la piața pensiilor private și la piața de capital.

Sesiunile aferente anului 2021 sunt planificate după cum urmează:

1. 13.01.2021 ISJ Brașov

2. 15.01.2021 ISJ Constanta

3. 19.01.2021 ISJ Brașov

4. 21.01.2021 ISJ Satu Mare

5. 22.01.2021 ISJ Constanta

6. 26.01.2021 ISJ Satu Mare

7. 17.02.2021 ISJ Alba

8. 23.02.2021 ISJ Buzău

9. 25.02.2021 ISJ Buzău

10. 02.03.2021 ISJ Buzău

11. 04.03.2021 ISJ Alba

12. 12.03.2021 ISM București

13. 23.03.2021 ISM București

14. 24.03.2021 ISM București

15. 26.03.2021 ISM București

16. 31.03.2021 Brașov

17. 02.04.2021 ISM București

18. 05.04.2021 Brașov

19. 15.04.2021 Argeș

20. 19.04.2021 Arad

21. 22.04.2021 Argeș

22. 23.04.2021 Arad

23. 27.04.2021 Argeș

 

 

 

*********
Despre A.S.F.
A.S.F. este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG nr. 93/2012 aprobată prin Legea nr. 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.


Despre ISF
Institutul de Studii Financiare, aflat în subordinea Autorității de Supraveghere Financiară, este un centru de excelență în domeniul studierii piețelor de profil și derulării programelor de educație financiare pentru asigurarea competențelor, aptitudinilor și cunoștințelor personalului instituțiilor financiare și a personalului ASF și pentru creșterea nivelului de educație financiară al consumatorilor de servicii și produse financiare non-bancare. Pe termen lung, ISF îşi propune alinierea activităţii la cerinţele europene, trecerea de la acumularea de cunoștințe la acumularea și evaluarea de competențe, furnizarea de programe de formare profesională pentru domeniul financiar nebancar adaptate noilor procese organizaţionale, determinate de cerinţele legislative, de dinamica pieţei și a cadrului european, contribuind la maturizarea pieţei financiare nebancare din România, la crearea capacităţii acesteia de a face faţă concurenţei induse de globalizare sau efectelor crizelor economice.

 
-
Categorie