-

SmartFIN@ISF  - Seminare de perfecţionare vocaţională

februarie – mai 2021

 

Institutul de Studii Financiare în parteneriat academic cu universitățile din România susține demersurile de educație financiară  prin atragerea  studenților din ani terminali, ciclul licență sau master.

Proiectul de seminare de perfecţionare vocaţională are drept obiectiv îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor studenților care vor deveni consumatori de servicii financiare (la finalul studiilor) dar și potențiali angajați în piețele financiare (asigurări, bănci, pensii private, investiții).

 

Proiectul presupune susținerea de seminare ce includ:

-  prezentări interactive pe subiectul carierei (recrutare, dezvoltare personală), pornind de la  cerințele pieței/companiilor și continuând cu dificultățile cu care se confruntă viitorii angajați, mai ales în context pandemic;

-  prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii private.

Seminarele sunt susținute de experți în domeniu, din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, ISF sau al membrilor asociațiilor profesionale din domeniul financiar, partenere ISF.

Studenţii participanţi vor primi un chestionar de evaluare în domeniul consilierii de carieră – un plus de valoare pentru studenții care își doresc consiliere și orientare pentru viitoarea carieră.

Numărul de locuri la aceste sesiuni este limitat la 50 pentru  a oferi un suport real celor prezenți.

Ca urmare a participării, studenții vor primi Certificate de participare eliberate de ISF și recunoscute de instituțiile ce activează în domeniul piețelor financiare non-bancare.

 

Sesiunile sunt planificate după cum urmează:

      - Universitatea din Craiova: 25 februarie, ora 10:00

      - Universitatea Babes - Bolyai din Cluj: 2 martie, ora 09:40

      - Universitatea din Craiova: 4 martie, ora 10:00

      - Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, 5 martie, ora 10:00

      - Universitatea de Vest din Timișoara, 9 martie, ora 14:40

      - Universitatea Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureș, 17 martie, ora 17:00

      - Universitatea Valahia din Târgoviște, 19 martie, ora 10:00

      - Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, 19 martie, ora 10:00

      - Universitatea Româno-Americană din București, 22 martie, ora 13:30

      - Academia de Studii Economice din București, 26 martie, ora 09:30

      - Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, 30 martie, ora 10:00

      - Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, 31 martie, ora 12:00

      - Universitatea Transilvania din Braşov 2 aprilie ora 11.00

      - Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, 6 aprilie, ora 11:40

      - Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, 8 aprilie, ora 10:00

      - Academia de Studii Economice din București, 12 aprilie, ora 13:30

      - Universitatea de Vest din Timișoara, 13 aprilie, ora 14:50

      - Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, 14 aprilie, ora 16:00

      - Universitatea Transilvania din Braşov 16 aprilie ora 11.00

      - Universitatea „Dunărea de jos” din Galați, 21 aprilie 2021, ora 10:00

      - Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, 21 aprilie, ora 16:00

      - Universitatea din Pitești, 22 aprilie 2021, ora 10:30

      - Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, 5 mai, ora 13:30

      - Universitatea Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureș, 10 mai, ora 09:00

      - Universitatea Babes - Bolyai din Cluj - 10 mai, ora 14:00

      - Universitatea Dunărea de Jos din Galați, 11 mai, ora 10:00

      - Universitatea Babes - Bolyai din Cluj - 13 mai, ora 15:00