01 Martie 2022

"Educația financiară poate să facă diferența pe piața de capital. Astfel, cei care cunosc bine riscurile și investesc ținând cont de recomandări au toate șansele să reușească să obțină rezultate foarte bune." a explicat, în cadrul conferinței Anul Financiar 2022, organizată de FinMedia şi Piaţa Financiară, prof. univ. dr. Marian Siminică, Directorul Executiv al Institutului de Studii Financiare (ISF). Acesta a arătat care sunt eforturile pe care ISF le face pentru a promova educația financiară în rândul românilor și a prezentat câteva dintre reușitele programelor derulate.

“La nivelul ISF se derulează un amplu program de educație financiară, prin care am antrenat în principal tinerele generații. Avem parteneriate cu 20 de universități din România cu care organizăm evenimente, specialiști din entitățile care activează în piețele financiare nebancare le vorbesc studenților despre subiecte precum managementul carierei, prezentarea oportunităților de investiții sau a diverselor produse și servicii financiare. Este un proiect de succes la care suntem în al doilea an de implementare. De asemenea, derulăm cursuri de formare profesională pentru profesorii care predau educație în sistemul preuniversitar, o zonă deficitară și care sperăm noi că-și va arăta roadele în perioada următoare. Prin urmare, suntem implicați pe această direcție, a susținerii educației financiare în special în rândul tinerii generații”, a spus domnul Prof. univ. dr. Marian Siminică.

Directorul Executiv al ISF consideră că educația financiară reprezintă cea mai bună soluție pentru a crește numărul celor care investesc la bursă. Astfel, toată lumea ar trebui să cunoască atât riscurile, cât și avantajele pe care le-ar avea o asemenea soluție de investire a economiilor.

“Dacă ne uităm pe rezultatele financiare ale anului precedent, indicele BET a crescut cu peste 30%, dacă luăm în calcul și dividendele ajungem la circa 40%, niște valori fabuloase, tentante pentru orice investitor. Trebuie însă cunoscut faptul că astfel de investiții vin la pachet cu o serie de riscuri. Riscurile sunt mult mai mari comparativ cu depozitele bancare. De aceea trebuie conștientizată existența acestor riscuri, pot să fie perioade în care prețurile acțiunilor cresc, așa cum a fost anul 2021, dar pot să fie și perioade în care acestea scad. Majoritatea populației își ține economiile în depozite bancare, iar numărul de investitori la bursă este în creștere. Am văzut o statistică furnizată de Fondul de Compensare a Investitorilor, avem undeva la 74.000-75.000 de investitori. Dar dacă ne raportăm la cei peste 15 milioane de deponenți vedem că numărul investitorilor de pe bursă este în continuare redus, iar provocarea este de a atrage cât mai multe persoane pentru a investi o parte din economii pe piața de capital. Pentru aceasta este nevoie de educație financiară. Credem cu tărie că educația financiară este cea care face diferența și prin ample programe în rândul populației putem să contribuim la atragerea de resurse suplimentare pe piața de capital”, a arătat domnul Prof. univ. dr. Marian Siminică.

Deși toți indicii bursieri au încheiat pe plus anul 2021, nu toate companiile listate la bursă au înregistrat creșteri. “Am făcut o analiză a evoluției prețului companiilor listate pe piața reglementată. Potrivit datelor BVB, la 31 decembrie 2021, erau listate 83 de companii. Am eliminat patru companii, una pentru care nu au fost tranzacții în cursul anului 2021 și alte trei companii care au fost listate în cursul anului, așa că în analiză am introdus 79 de companii. Dintre acestea, am constatat că doar la 54 s-au înregistrat creșteri ale prețurilor și au fost 25 de companii la care prețul acțiunilor a scăzut. Iată, una din trei acțiuni a înregistrat scăderi. Ori un investitor nou, care vine la bursă și nu este inspirat sau nu face o analiză, nu e bine consiliat, și investește în acțiuni care au fost în scădere, va înregistra randamente scăzute, poate chiar negative, și riscăm să fie dezamăgit. Dacă în primul an suferă o dezamăgire de genul acesta, e foarte probabil ca el să se retragă și să nu mai revină prea curând acolo, poate niciodată. De aceea este nevoie de educație financiară, o dată să înțeleagă că își asumă niște riscuri, că acele câștiguri nu sunt garantate, iar apoi să aibă elementele de bază, de educație financiară, care să-i permită să selecteze acțiunile care au perspective de creștere”, a explicat Directorul Executiv al ISF.

Domnul Prof. univ. dr. Marian Siminică a venit cu mai multe recomandări pentru cei care își propun să investească la bursă, desființând în același timp și o serie de “mituri”.  

“Foarte multe persoane au reticiență să investească pe piața de capital deoarece consideră că sunt necesare sume mari. Nu este adevărat! Nu trebuie sume mari pentru a investi la bursă, dimpotrivă, se recomandă începerea investițiilor cu sume mici care să fie completate periodic, lunar-trimestrial, pe măsură ce investitorul capătă încredere în investiția respectivă, crește și sumele. Așa că investim periodic, cu consecvență. Apoi, în ceea ce privește termenul, perioada de investiții, investim pe termen lung. Dacă sumele pe care le avem disponibile sunt disponibile pe o perioadă de 1-2 ani, atunci sunt recomandate depozitele bancare. Dar dacă le avem disponibile pe o perioadă de 3-5 ani sau mai mult, atunci sunt recomandate investițiile pe bursă. Nu în ultimul rând, poate cel mai important lucru, investim diversificat. Nu ne concentrăm portofoliul pe 1-2 titluri, ci pe o structură de indice bursier sau după alte criterii”, a concluzionat domnul Prof. univ. dr. Marian Siminică.

 

-