Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca prin Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor vă invită în data de 7 noiembrie 2022, ora 17:30 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.
Invitați speciali la sesiunea din 7 noiembrie:
Conf.univ.dr. Laura Elly NAGHI, Doctor în domeniul Finanţe - Asigurări cu o experienţă de peste 20 ani în domeniul formării profesionale a adulţilor. A finalizat studii post-doctorale în cadrul ASE Bucureşti în domeniul asigurărilor. Are mai multe cărţi publicate în domeniul financiar, articole BDI şi participări la conferinţe internaţionale în mod frecvent. Trainer autorizat ANC, cu certificări internaţionale, a participat la elaborarea de manuale de formare profesională specifice pieţelor financiare nebancare. Susţine prezentări în cadrul evenimentelor organizate în piaţa financiară, inclusiv proiecte de educaţie financiară în rândul elevilor (gimnaziu, liceu) si profesori preuniversitari.
Aurel BERNAT este absolvent al Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca secția Managementul Instituțiilor Europene, cu studii post-universitare în Administrarea Afacerilor la aceeași universitate. Pe plan academic internațional a urmat un Executive MBA și e la începutul unui lung drum al Doctoratului la University of Hull (Marea Britanie). Profesional, Aurel a făcut de-a lungul timpului parte din echipe ale Băncii Transilvania (Relații Internaționale) și BRD-GSG (Corporate), din anul 2007 alăturându-se echipei BT Asset Management. Intre timp este membru al Consiliului de Administrație al BT Pensii și a unor companii listate pe plan local. Totodată face parte și din Consiliul Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din Romania (AAF).
Dr. Alin T. BĂIESCU, MBA are o experiență de peste 20 ani în domeniul asigurărilor, al pensiilor private și în cel bancar, în companii multinaționale precum Metropolitan Life, Eureko, Garanta Asigurări, Raiffeisen, AEGON, în poziții de middle și top-management.Deține un doctorat în domeniul financiar (2001 – Univ. ”Lucian Blaga” din Sibiu, RO) și un Executive MBA (2019 – University of Hull, UK).Este profesor asociat al University of Buckingham (UK), pentru programul de Executive MBA livrat în România, precum și în cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Univ. ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (RO).Până în prezent este autor, co-autor sau coordonator la 10 cărți de specialitate în domeniul economic, business sau asigurări. Activitatea sa a fost recunoscută prin numeroase premii și distincții, atât la nivel național, cât și internațional.