Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Universitatea din Oradea vă invită în data de 26 aprilie 2023, ora 12:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.
Invitați speciali la sesiunea din 26 aprilie:
Prof.univ.dr. Marian SIMINICĂ, Director executiv al ISF și profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, susține cursuri la disciplinele Analiză economico-financiară și Diagnosticul financiar al firmei și este conducător de doctorat în domeniul Contabilitate. Are o experiență bogată în managementul universitar, ocupând funcția de Prodecan al Facultății (2008 – 2012), responsabil cu cercetarea științifică și asigurarea calității învățământului, precum și pe cea de Decan, în perioada 2012 – 2016. A fost Vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației Facultăților de Economie din România (2012-2016). Este membru al mai multor asociații profesionale din domeniul economic, respectiv: expert evaluator ANEVAR, fiind Secretar General al asociației în perioada 2016-2017; expert contabil, membru CECCAR; consultant fiscal, membru CCFR. Din anul 2014 este Vicepreședinte al Societății Române de Analiză Economico - Financiară (SRAEF). Din anul 2017 este membru al Comisiei CNATDCU ”Științe Economice și Administrarea Afacerilor”, iar din anul 2018 membru al Comisiei de experți permanenți ARACIS, contribuind la evaluarea externă a numeroase programe de studii de licență și masterat din domeniul economic. Are o vastă experiență în activitatea de cercetare științifică concretizată în publicarea a 7 cărți și manuale universitare, peste 60 articole în reviste de specialitate, dintre care 12 articole în reviste indexate Web of Science cu AIS nenul, participarea la conferințe naționale și internaționale, participarea la contracte de cercetare științifică ca director de grant sau membru în echipa de cercetare. Este recenzor pentru mai multe reviste indexate Web of Science și membru în comitetul de redacţie pentru mai multe reviste indexate în Baze de Date Internaționale. Direcțiile principale de cercetare sunt: performanțele financiare și riscurile întreprinderilor; analize economico-financiare sectoriale; modele de cercetare a comportamentului întreprinderilor.
Conf.univ.dr. Laura Elly NAGHI, Doctor în domeniul Finanţe - Asigurări cu o experienţă de peste 20 ani în domeniul formării profesionale a adulţilor. A finalizat studii post-doctorale în cadrul ASE Bucureşti în domeniul asigurărilor. Are mai multe cărţi publicate în domeniul financiar, articole BDI şi participări la conferinţe internaţionale în mod frecvent. Trainer autorizat ANC, cu certificări internaţionale, a participat la elaborarea de manuale de formare profesională specifice pieţelor financiare nebancare. Susţine prezentări în cadrul evenimentelor organizate în piaţa financiară, inclusiv proiecte de educaţie financiară în rândul elevilor (gimnaziu, liceu) si profesori preuniversitari.
George Constantin STOICA, este economist și activează în domeniul asigurărilor de 13 ani. Acesta are o diplomă de master în Managementul Proiectelor, obținută în cadrul ASE București, ocupând funcția de manager departament în cadrul unei multinaționale din domeniul financiar-bancar.
Mihnea BĂRBULESCU,are o experiență de peste 20 ani în piața de capital din România, cu expertiză in domeniul vânzărilor produselor de trezorerie, a serviciilor de investiții financiare precum și a serviciilor de administrare a portofoliilor colective și individuale. Cunoștintele au fost acumulate în cadrul unor instituții (financiare) prestigioase din România, precum Raiffesisen Bank, Raiffeisen Capital & Investment S.A, BT Securities, Erste Asset Management România. Ocupă la momentul de față poziția de Director Executiv în conducerea Erste Asset Management România și coordonează activitățile de vânzări, marketing și gestionarea produselor.