08 Mai 2024

Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu vă invită în data de 23 mai 2024, ora 14:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF & Laboratorul Academic A.S.F. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul securităţii şi fraudelor online.


Invitați speciali la sesiunea din 23 mai:

 

Prof. univ. dr. Marian SIMINICĂ, Director executiv al ISF și profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, susține cursuri la disciplinele Analiză economico-financiară și Diagnosticul financiar al firmei și este conducător de doctorat în domeniul Contabilitate. Are o experiență bogată în managementul universitar, ocupând funcția de Prodecan al Facultății (2008 – 2012), responsabil cu cercetarea științifică și asigurarea calității învățământului, precum și pe cea de Decan, în perioada 2012 – 2016. A fost Vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației Facultăților de Economie din România (2012-2016). Este membru al mai multor asociații profesionale din domeniul economic, respectiv: expert evaluator ANEVAR, fiind Secretar General al asociației în perioada 2016-2017; expert contabil, membru CECCAR; consultant fiscal, membru CCFR. Din anul 2014 este Vicepreședinte al Societății Române de Analiză Economico - Financiară (SRAEF). Din anul 2017 este membru al Comisiei CNATDCU ”Științe Economice și Administrarea Afacerilor”, iar din anul 2018 membru al Comisiei de experți permanenți ARACIS, contribuind la evaluarea externă a numeroase programe de studii de licență și masterat din domeniul economic. Are o vastă experiență în activitatea de cercetare științifică concretizată în publicarea a 7 cărți și manuale universitare, peste 60 articole în reviste de specialitate, dintre care 12 articole în reviste indexate Web of Science cu AIS nenul, participarea la conferințe naționale și internaționale, participarea la contracte de cercetare științifică ca director de grant sau membru în echipa de cercetare. Este recenzor pentru mai multe reviste indexate Web of Science și membru în comitetul de redacţie pentru mai multe reviste indexate în Baze de Date Internaționale. Direcțiile principale de cercetare sunt: performanțele financiare și riscurile întreprinderilor; analize economico-financiare sectoriale; modele de cercetare a comportamentului întreprinderilor.

Ieronim ȘTEFAN – Coordonator al Departamentului de Educație Financiară din ISF

Paul DUMITRU - lucrează în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, Serviciul de Monitorizare și Educație Financiară. Cu o carieră care se întinde pe parcursul a peste 20 de ani (din care 15 ani în asigurări) domnul Dumitru a lucrat pentru diverse companii multinaționale și locale în servicii financiare corporative și antreprenoriale unde a deținut mai multe poziții manageriale atât la nivel local cât și regional (în Europa Centrala și de Est). Este absolvent, șef de promoție, al Politehnicii din București, deține un doctorat din partea Manchester Metropolitan University (UK), un MBA (ASE/University of Ottawa) și este Chartered Property and Casualty Underwriter, o certificare în asigurări din partea The Institutes (US).

Rebeca CERCELResponsabil Proiecte Studenți Junior din cadrul Groupama Asigurări, este liantul intre companie si mediul universitar, facilitand colaborarea si dezvoltarea proiectelor comune. Rebeca urmeaza programul de master Modele de Comunicare si Relatii Publice la Universitatea din Bucuresti. Lucreaza cu studentii de mai mult de cinci ani. A fost elev reprezentant, a detinut roluri cheie in asociatia Prime Romania, inclusiv pe cel de presedinte, iar in prezent, isi pune in valoare cunostintele si abilitatile in cadrul Groupama.

-