24 Aprilie 2024

Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană din București vă invită în data de 15 mai 2024, ora – 11:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul educaţiei financiare în pieţele nonbancare şi comportamentul investitorului.


Invitați speciali la sesiunea din 15 mai:

Ieronim ŞTEFAN – Coordonator al departamentului de Educaţie Financiară în cadrul ISF

Alina BĂRBULESCU - specialist Asigurări Generale (non-auto), face parte din echipa UNSAR de 5 ani de zile, având 16 ani de experiență în domeniul asigurărilor. Este specializată în asigurările de bunuri și proprietăți. Asigurările au intrat în viața ei din primul an de facultate, când a intrat în industria asigurărilor. Au urmat ani frumoși în care a învățat bazele acestei industrii și care au format-o și dezvoltat-o atât ca profesionist, cât și ca om.

Horia GUSTĂ - Director la Departamentului Juridic in cadrul SAI Muntenia Invest SA din aprilie 2021, Director General al Certinvest Societate de Administrare a Investițiilor din anul 2010 pana in aprilie 2021. Prezent pe piața de capital din România din anul 2000, activând în următoarele domenii: administrarea investiţiilor, în calitate de Consilier Juridic, control intern şi conducător al SAI Certinvest; intermediere financiară, prin funcţiile deţinute (Consilier Juridic şi Membru al Consiliului de Administraţie) în cadrul Intercapital Invest; leasing, ca Senior Legal Advisor în cadrul International Leasing. Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Bucureşti. Din luna martie a anului 2022 deține și funcția de Președinte al Asociației Administratorilor de Fonduri din România.

-