Institutul de Studii Financiare și Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași vă invită în data de 12 decembrie 2024, ora 12:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF & Laboratorul Academic A.S.F. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul tehnicilor de vânzare în asigurări şi fraude digitale.
Invitați speciali la sesiunea din 12 decembrie:
Ieronim ȘTEFAN - este licențiat în Administrație și Management Public și deține un master în Bănci și Asigurări, ambele obținute la Academia de Studii Economice din București. În prezent, este doctorand la Universitatea din Craiova. Cu o pregătire solidă în domeniul economic, a acumulat experiență profesională în cadrul Institutului Cultural Român (ICR), la serviciul financiar-contabilitate și la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Din 2020 face parte din echipa Institutului de Studii Financiare (ISF), unde, din 2024, coordonează Departamentul de Educație Financiară. Este certificat ca Formator și Manager de Proiect.
Vlad Gabriel NICOLĂESCU - Economist, absolvent al Universității din București, doctor în Management și are o experiență de peste 16 ani în piața financiară, activând atât în sistemul bancar cât și în zona financiară nebancară. Din anul 2013 lucrează în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară ocupând mai multe poziții în structura instituțională. A absolvit un Master în domeniul financiar-bancar și este autor al unor articole de specialitate. A participat la activități didactice și a susținut prezentări în cadrul mai multor Universități din România. De asemenea, a susținut prelegeri în cadrul mai multor conferințe și seminare.
Dan CHITIC - Economist, absolvent al ASE București şi absolvent al unui Master în Management Financiar. Are o experienţă de peste 30 de ani în piaţa financiară, desfăşurându-şi activitatea atât în sistemul bancar cât şi în cel nebancar. Din anul 2017 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară ocupând funcţia de responsabil educaţie financiară. Pe parcursul activităţii a fost implicat în multe activităţi didactice şi a susţinut prezentări angajaţilor din entităţi nebancare, cadrelor didactice şi în cadrul mai multor Universităţi din România. De asemenea, a susținut prelegeri în cadrul mai multor conferințe și seminare.