Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu vă invită în data de 21 aprilie 2021, ora 16:00 la Seminarul de Perfecționare vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.
Invitați speciali la sesiunea din 21 aprilie:
Prof. univ. dr. Marian SIMINICĂ, Director executiv al ISF și profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, susține cursuri la disciplinele Analiză economico-financiară și Diagnosticul financiar al firmei și este conducător de doctorat în domeniul Contabilitate. Are o experiență bogată în managementul universitar, ocupând funcția de Prodecan al Facultății (2008 – 2012), responsabil cu cercetarea științifică și asigurarea calității învățământului, precum și pe cea de Decan, în perioada 2012 – 2016. A fost Vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației Facultăților de Economie din România (2012-2016). Este membru al mai multor asociații profesionale din domeniul economic, respectiv: expert evaluator ANEVAR, fiind Secretar General al asociației în perioada 2016-2017; expert contabil, membru CECCAR; consultant fiscal, membru CCFR. Din anul 2014 este Vicepreședinte al Societății Române de Analiză Economico - Financiară (SRAEF). Din anul 2017 este membru al Comisiei CNATDCU ”Științe Economice și Administrarea Afacerilor”, iar din anul 2018 membru al Comisiei de experți permanenți ARACIS, contribuind la evaluarea externă a numeroase programe de studii de licență și masterat din domeniul economic. Are o vastă experiență în activitatea de cercetare științifică concretizată în publicarea a 7 cărți și manuale universitare, peste 60 articole în reviste de specialitate, dintre care 12 articole în reviste indexate Web of Science cu AIS nenul, participarea la conferințe naționale și internaționale, participarea la contracte de cercetare științifică ca director de grant sau membru în echipa de cercetare. Este recenzor pentru mai multe reviste indexate Web of Science și membru în comitetul de redacţie pentru mai multe reviste indexate în Baze de Date Internaționale. Direcțiile principale de cercetare sunt: performanțele financiare și riscurile întreprinderilor; analize economico-financiare sectoriale; modele de cercetare a comportamentului întreprinderilor.
Conf. univ. dr. Laura Elly NAGHI, doctor în domeniul Finanţe - Asigurări cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul formării profesionale a adulţilor. A finalizat studii post-doctorale în cadrul ASE Bucureşti în domeniul asigurărilor. Are mai multe cărţi publicate în domeniul financiar, articole BDI şi participări la conferinţe internaţionale în mod frecvent. Trainer autorizat ANC, cu certificări internaţionale, a participat la elaborarea de manuale de formare profesională specifice pieţelor financiare nebancare. Susţine prezentări în cadrul evenimentelor organizate în piaţa financiară, inclusiv proiecte de educaţie financiară în rândul elevilor (gimnaziu, liceu) si profesori preuniversitari.
Cristina ANCULESCU a absolvit Relații Economice Internaționale, în cadrul Academiei de Studii Economice din București și un master în Managementul Afacerilor Internaționale. Cariera sa a început într-o companie de consultanță de top, unde a lucrat timp de 9 ani, iar din 2014 s-a alăturat echipei UNIQA în rolul de Director Resurse Umane, coordonând un amplu proiect de transformare organizațională, dar și numeroase inițiative care au susținut obiectivele strategice ale companiei. Începand cu anul 2020, Cristina Anculescu este Membru Directorat UNIQA Asigurări de Viață. În cariera sa, a ajutat companii de top din România să își definească sistemele de management al resurselor umane, să transforme cultura organizațională și să dezvolte abilitățile liderilor cu scopul atingerii obiectivelor strategice.
Vlad Gabriel NICOLĂESCU este economist, absolvent al Universității din București, doctorand în domeniul Management și are o experiență de peste 13 ani în piața financiară, activând atât în sistemul bancar cât și în zona financiară nebancară. Din anul 2013 lucrează în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară ocupând mai multe poziții în structura instituțională. A absolvit un Master în domeniul financiar-bancar și este autor al unor articole de specialitate. A participat la activități didactice și a susținut prezentări în cadrul mai multor Universități din România. De asemenea, a susținut prelegeri în cadrul mai multor conferințe și seminare.
Milan PRUȘAN, are o experiență de peste 15 ani pe piața financiară locală și este specializat în distribuția produselor financiare cu diverse componente investiționale, precum fondurile mutuale, un instrument financiar din ce in ce mai popular în România. În prezent este Managing Director al sucursalei NN Investment Partners din România, companie specializată în administrarea investițiilor pe piețele financiare globale. Anterior a ocupat diverse poziții manageriale în cadrul diviziilor de retail banking ale Unicredit Bank și Citibank România. Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, specializarea Comerț, Milan consideră că timpul este cea mai importantă resursă de care dispunem, iar folosirea acestuia într-un mod cât mai eficient constituie factorul determinant în succesul nostru educațional și, ulterior, profesional.a resursa de care dispunem, iar folosirea acestuia intr-un mod cat mai eficient constituie factorul determinat in succesul nostru educational si, ulterior, profesional.