Institutul de Studii Financiare împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară continuă în anul universitar 2024-2025, în parteneriat cu universități de prestigiu din România, programul SmartFIN@ISF – Laboratorul Academic - Seminare de Perfecţionare Vocaţională. Acesta are drept obiectiv îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor studenților, viitori consumatori de servicii financiare (la finalul studiilor) dar și potențiali angajați în piețele financiare (asigurări, bănci, pensii private, investiții). Seminarele sunt susținute de experți în domeniu, din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, Institutului de Studii Financiare și al entităților care activează în piețele financiare nebancare, partenere ISF.
Proiectul SmartFIN@ISF a început în anul 2021 și a inclus până în prezent 175 de întâlniri la care au participat 12.603 de studenți. Aceștia au primit certificate de participare din partea ISF, recunoscute de instituțiile active în domeniul piețelor financiare nebancare.
Proiectul oferă posibilitatea studenților de a accesa informații practice şi utile în cadrul unor astfel de seminare/webinare de educație financiară, cu participare liberă, gratuită.
Începând din acest an, proiectul SmartFIN se va desfășura după cum urmează:
- Prezența fizică – minim 100 studenți participanți.
- Cu participare online – minim 30 studenți participanți.
În funcție de nevoile studenților, oferim două variante de perfecționare pentru aceștia în domeniul piețelor financiare nebancare:
- Laborator Academic constând în sesiuni detaliate de 60 - 120 minute care se concentrează pe teme specifice, cu conținut aplicat, interactive, cu grad de dificultate adaptat publicului țintă - aici puteți accesa lista temelor.
- SmartFIN constând în sesiuni diversificate de max. 90 minute care surprind aspecte de dezvoltare personală (carieră, abilități de prezentare, interviu) cu aspecte tehnice specifice piețelor financiare - aici puteți accesa lista temelor.
Ca urmare a participării, studenții vor primi Certificate de participare eliberate de ISF și recunoscute de instituțiile ce activează în domeniul piețelor financiare non-bancare.
Sesiunile sunt planificate după cum urmează:
- Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, 9 Octombrie 2024, ora 11:30
- Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, 11 Octombrie 2024, ora 13.30
- Universitatea "Valahia" din Târgoviște, 23 Octombrie 2024, ora 10.00
- Universitatea Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureș 28 octombrie 2024, ora 9:00
- Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnică București - Centrul Universitar Pitești – 30 octombrie 2024, ora 10:15
- Școala Naţională de Studii Politice și Administrative din București – 11 noiembrie 2024, ora 12:00
- Universitatea Naţională de Știință și Tehnologie Politehnică București – 11 noiembrie 2024, ora 14:00
- Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești – 13 noiembrie 2024, ora 10:00
- Academia de Studii Economice din București - 15 noiembrie, ora 16.30;
- Universitatea din Craiova - 18 noiembrie 2024, ora 12:00;
- Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia – 20 noiembrie 2024;
- Universitatea de Vest din Timișoara - 21 noiembrie 2024, ora 14:40;
- Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu- 22 noiembrie, ora 9:00:
- Universitatea "Titu Maiorescu" din București - 22 noiembrie 2024, ora 14.00:
- Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, 27 noiembrie 2024, ora 08:00 și ora 12:00;
- Universitatea Româno-Americană din București – 27 noiembrie 2024, ora 12:00;
- Universitatea Internațională Danubius din Galați – 27 noiembrie 2024, ora 16:30;
- Universitatea "Transilvania" din Brașov – 28 noiembrie 2024, ora 12:00;
- Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași – 12 decembrie 2024, ora 12:00;
- Universitatea din Oradea – 12 decembrie 2024, ora 12:00;
- Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului din cadrul Academia de Studii Economice din București – 13 decembrie 2024. ora 09:00;